Pun pariu că nu se mai gândeşte nimeni să pună murături în perioada asta, nu-i aşa? Eee, uite că m-am gândit eu. Nu a fost tocmai de plăcere, ci mai mult de nevoie: patru gogonele din cele cumpărate pentru transformarea în roşii, peste iarnă, se pătaseră şi dădeau să se strice, la fel jumătate de varză. Am mai pus doi morcovi şi trei cepe şi am improvizat pornind de la reţeta de gogonele murate cu ceapă.
Am tăiat varza fideluţă, ceapa la fel, morcovii felii subţiri, ca şi gogonelele. Ceva sare grunjoasă şi praf de piper pe deasupra, amestecate bine şi lăsate peste noapte să se macereze...
A doua zi, am pus la foc apă şi oţet în părţi egale, cu sare şi un strop de zahăr după gust, condimentat cu ienibahar, boabe de piper, muştar, coriandru şi seminţe de mărar. După ce a fiert cinci minute, am strecurat oţetul şi am opărit legumele pentru câteva minute, le-am scos şi le-am pus în două borcane. Apoi am pus în oţet şi doi căţei de usturoi un pic zdrobiţi şi am turnat oţetul în borcane.
După o săptămână şi ceva...
...salata era numai bună de mâncat. Încă mai am ceva din al doilea borcan.
Mi se pare greşită ideea că murăturile se pun doar toamna. Cred că le poţi prepara când vrei, când ai chef şi, mai ales, când ai cu ce. Nu există nicio regulă conform căreia se pun doar zece borcane odată şi doar când afară sunt sub 5 grade Celsius pe timpul nopţii. Sau, cel puţin, nu ştiu ca eu să fi auzit de ea...
Corect! (Mă refer la faptul că nu e o regulă că murăturile se pun doar iarna. :) Cum pe vremea copilăriei, eu credeam că se face cozonac doar de Paşte şi Crăciun - pentru că atunci făcea maică-mea. :) )
RăspundețiȘtergereAm scos şi eu un borcan de gogonele şi le-am pus la bătaie, dar încă nu se acriseră bine, aşa că le-am lăsat în bucătărie, la cald. Cred că mâine-s numai bune de băgat la ghizdan (vorba Zazuzei :) ).
Aha, Teodora, deci nu ai atacat gogonelele inca... Astept impresiile. :)
RăspundețiȘtergereÎncep cu erata: în loc de "ghizdan", a se citi "ghiozdan" (scuze, nu ştiu de ce mă grăbesc să scriu şi, mai ales, să nu verific la etapa la care pot edita).
RăspundețiȘtergereÎn seara asta am făcut o omletă cu brânză şi ciuperci. Gogonelele se acriseră taman bine, aşa că şi-au luat rolul în serios (stimulent de-a face omleta s-alunece mai lin pe gât).
Prin urmare, m-am felicitat singură. :)
(Că T. a mâncat fără să i se pară nimic suspect că ia uite, dom'le, ce mai gogonele bune! :))
Gogonelele acelea au iesit intr-un mare fel... Nu ma gandisem pana atunci sa pun scortisoara in muraturile facute din legume, pusesem doar in ciresele si strugurii murati, dar combinatia cu ceapa e colosala. Am repetat experienta si la salata de ceapa cu sfecla rosie.
RăspundețiȘtergereTaaare buna omleta cu ciuperci, ca bine zici, chiar ma intrebam ce sa mai fac la micul dejun...