Reţeta cărţii perfecte

Eeee, şi uite aşa, pe blogul meu pornit pe teme culinare de bucătărie de nişă ajung să scriu şi despre altfel de literatură decât culinară. Nu că m-aş fi înghesuit până acum să fac recenzii de carte, deşi tot sper să îmi găsesc timp să scriu scriu ceva despre Păstorel şi mâncările lui. Dar am primit o leapşă de la Teodora şi nu pot ignora acest mesaj, venit de la unul din cititorii mei fideli şi total dezinteresaţi.

Mă apuc să tai, pe rând, capetele balaurului şi apoi să îl hrănesc, pentru a-i creşte în loc altele...

1. Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât la lecturat?
Daaa. Avea bunica, în pod, o colecţie impresionantă de cărţi ruseşti - multe din ele manuale - care au avut nevoie doar de o vară să devină cornete. Ani mai târziu, mi-a părut rău după ele...
Apoi, la presat flori, în copilărie. Mi s-a părut tot timpul că o carte precum "La Medeleni" trebuie să aibă miros de flori de câmp, dar nu am îndrăznit să pun vreo floare în ea. De ce? Mi se părea un sacrilegiu să mânjesc vreo pagină din ceea ce mie mi se părea a fi monografia unei copilării perfecte. Aşa că m-am orientat spre almanahul "Femeia" şi spre altele asemenea.
Aa, era să uit! Cărţile mi-au fost multă vreme cea mai sigură puşculiţă. Ştiam sigur că am pus bani acolo, dar nu ştiam niciodată exact unde.

2. Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?
Cam da. O singură dată. Sigur, la momentul acela nu aş fi recunoscut asta, dar nu a contat, pentru că el şi-a dat singur seama şi mi-a făcut cartea cadou. Cu dedicaţie. Acum nu aş reciti-o, mi se pare stupid de perimată... Ca multe alte adevăruri în care credeam la acel moment, dealtfel.

3. Aţi avut prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?
Ooo, daaaa!! Aş începe cu Sandra Brown şi cu doamna aceea care trăia într-o lume roz, la modul propriu: casă roz, maşină roz şamd (scuzaţi ignoranţa, dar chiar nu m-am obosit vreodată să îi reţin numele). Ca să ştiu ce pierd, am citit cândva o carte de Sandra Brown. O ea care moare într-un accident de avion, o altă ea care îi ia locul în urma unei confuzii, un el care trăieşte cu cealaltă ea multă vreme, fără să îşi dea seama că este altă femeie, sesizând diferenţa abia când nu mai vede pe abdomenul ei urma cunoscută a apendicitei. Ei na, chiar aşa? Nu mă va convinge nimeni, niciodată, că un om care chiar îşi trăieşte relaţia nu se prinde când subiectul iubirii lui e înlocuit.
Am evitat să numesc aceste cărţi literatură comercială dintr-un motiv ce-mi pare subiectiv: unul din scriitorii care îmi plac, Mihail Drumeş, a fost deseori considerat a fi un autor comercial. Inutil să mai spun că mi se pare o mare jignire ca autorul "Invitaţiei la vals" şi al "Scrisorii de dragoste" să fie inclus în aceeaşi categorie cu doamnele de mai sus, deşi este evident că nu este de aceeaşi factură precum Mircea Eliade ori Gabriel Garcia Marquez. Am o bănuială că nici doamnele de mai sus nu ar fi mulţumite de alăturarea cu un autor de literatură parţial socialistă, dar asta e o altă discuţie.

Căutând răspunsuri la întrebările Teodorei, am ajuns încet-încet, la alte concluzii.
Că am avut de mică o animozitate faţă de ruşi, regretată sporadic.
Că respect cărţile şi că am avut mereu încredere în ce îmi oferă ele. (Şi la propriu, şi la figurat. :))
Că fiecare etapă a vieţii are cărţile ei (ştiu, Teodora, şi aici sunt de dat raspunsuri).
Că nu pot crede în valorile altora dacă pentru mine ele nu înseamnă nimic.
Că regăsesc în literatură acele vieţi pe care aş fi vrut să le trăiesc ori pe care le-am trăit prin ochii altora.
Că nu cred în scenarii senzaţionale decât atunci când viaţa le scrie.
Care din cărţi le întruneşte pe toate acestea? Poate "Cartea Mironei", poate "Un veac de singurătate", poate una din cărţile care aşteaptă să le citesc...

O dau mai departe... Pe leapşă, desigur, cu ceva îmbunătăţiri... Care? Încă o întrebare: Care e, pentru voi, Cartea şi ce vă inspiră ea? Cui? Lui Nicole şi Zazuzei. Şi, dacă îi face plăcere, şi domnului doctor.