Sunt oameni cărora nu le place broccoli în mod deosebit, dar noi nu ne numărăm printre ei. Prima oară când și noi am mâncat broccoli - preparat după o rețetă găsită într-o carte de bucate - nu am fost deloc impresionați. Am renunțat la rețetele altora și am improvizat, iar acum nu-i săptămână în care să nu avem broccoli pe masă. Iar cel mai mare mâncăcios de broccoli al familiei este copilul, ceea ce mă bucură.
Nu aveam cum să nu fac și murat. Pentru că seamănă cu conopida, am folosit o rețetă asemănătoare, care presupune o saramură din apă, sare și puțin oțet. Și nu am pus doar condimente, ci și o ridiche-două, mici și roze.
Ce am folosit? Un broccoli, ridichi, condimente (piper boabe, muștar boabe, o frunză de dafin), câțiva căței de usturoi, apă, sare grunjoasă și oțet. Am spălat bine legumele și le-am tăiat în bucăți, apoi le-am pus într-un borcan de 800 de grame, peste ele adăugând condimentele și usturoiul tăiat feliuțe.
Saramura am făcut-o din apă caldă, sare grunjoasă și oțet, proporțiile pentru un litru de apă fiind o lingură mare de sare și două linguri de oțet.
Este practic o saramură cu oțet, pe care am folosit-o anul acesta la conopidă. Ceea ce îmi place la această combinație este că păstrează gustul specific murăturilor în saramură, făcând totodată legumele un pic crocante.
Broccoli este o legumă destul de bățoasă când e vorba de pus în murături, văd eu... Am tot încercat borcanul, după primele 3-4 zile în care l-am ținut la temperatura camerei, în bucătărie, dar singura schimbarea era că se colorase saramura într-un roz dulce, de ridiche. Cam zece zile a durat până am ajuns la ce vedeți mai jos.
Cred că se potrivesc cu orice friptură. Au un gust foarte delicat, mai ales ridichea. Dealtfel, mi-am propus să aplic aceeași rețetă și pe două legături de ridichi separat, pentru că mi-a plăcut la nebunie cum au ieșit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu