sâmbătă, 4 iulie 2015

Bucătăreli 3.0


După cinci ani de la prima postare, iată ca am ajuns și la a treia varianta a blogului. Cele 400 de postări, din care cel puțin 300 sunt rețete, aveau nevoie de o nouă haină. Și de o platformă nouă, care să permită mai mult decât bătrânul Blogspot poate să ducă. El va rămâne, săracul, cu tot ceea ce am publicat până acum, având dreptul primului venit.
Urmează Bucătăreli 3.0.
De acum, doar pe BUCATARELI.COM.

marți, 16 iunie 2015

Cea mai bună înghețată rapidă de fructe

Este cea mai bună înghețată de fructe. Știu că poate nu mă veți crede, dar singurul mod în care mă puteți contrazice este să o preparați și apoi să comentați ce nu vă place la ea. Și nu spun asta sub impresia aspectului, deși este drept că așa culoare nu am văzut de mult. 
N-o să vă vină să credeți cât de ușor se prepara, durează mai mult să o ții la răcit Dar haideți să vedem ce anume avem de făcut însă și, mai ales, cu ce.

vineri, 6 februarie 2015

Cartofi dulci cu pasta de brânză


Se dau doi oameni jumătate flămânzi, într-o seară rece și cam târzie, plus o oboseală de o săptămână și niciun meniu pregătit din timp. Mai avem câteva legume rătăcite în jumătate de frigider gol și o lipsă totală de chef de gătit chestii complicate.
De la aceste date ale problemei, să se găsească necunoscuta, respectiv cina pentru doi oameni și jumătate, obosiți și fără chef de petrecut seara în bucătărie.

marți, 24 iunie 2014

Dulceață de trandafiri cu scorțișoară


Au fost iar flori în trandafirul meu de Damasc. Din ce mi-a mai rămas în urma ploilor, am lăsat ceva petale și de dragul curții, dar mare parte din bogăția lui a luat drumul sticlelor, anul acesta, pentru sirop.
Ce am făcut cu celelalte? Vedem acum, într-un alt episod din serialul ”Trandafirul meu roz”. :)) (Găsiți episoadele anterioare aici.)


De data asta, am făcut dulceață de trandafiri cu scorțișoară. Cantitățile sunt date de câte flori sănătoase și proaspete reușiți să strângeți din tufa de trandafir. Apă cât să fiarbă petalele, zahăr câtă apă, sare de lămâie cât să stropiți petalele curățate și praf de scorțișoară cu moderație.

duminică, 22 iunie 2014

Un magiun blond: gem de caise cu fistic

Dintre piersici și caise, am preferat mereu piersicile, dacă ar fi să le mănânc proaspete. Dar, făcute gem, caisele parcă sunt mai bune: nu sunt sufocant de dulci, dar au parfum și lasă o urmă acrișoară și vioaie. Iar dacă ce găsești în piață vine dintr-un cais de-al nostru, românesc, pacă gemul cu fistic iese mai bun decât orice poți cumpăra într-un borcan care poartă caiselșe pe etichetă. 
Dar să vedem lista de cumpărături pentru gemul nostru de caise cu fistic. 
În primul rând, un kilogram și jumătate de caise și un pumn de fistic, o jumătate de lămâie și un pic de rom. Cantitatea de zahăr am calculat-o după ce am curățat caisele și le-am făcut bucățele: zahărul a fost o treime din cantitatea de caise pregătită pentru fiert, respectiv cam 400 de grame. 

luni, 9 iunie 2014

Jeleu de căpșuni cu coajă de portocală

Știi că a venit vara atunci când vezi în piață căpșuni de-ai noștri, crescuți pe pământ și în aer liber, nu aduși de cine știe unde și copți în hârtie, în lădițele puse frumos în container. Și când apar, parcă nu știi ce să faci să le păstrezi cât mai mult savoarea, să te bucuri de ei și atunci când n-or mai fi.