Sucul acesta este o improvizație, ca dealtfel muulte din borcănelile de aici. Am ajuns să îl prepar în contextul unei alte borcăneli, despre care v-am povestit recent: gemul de corcodușe cu lavandă. Am arătat acolo cum am rămas cu o oală plină de apă cu aromă pregnantă de corcodușe, după ce am opărit cam tare fructele pentru gem.
Am aplicat principiul ”nimic nu se aruncă, totul se refolosește”: am lăsat oala pe foc, iar în ea am aruncat două căni de zahăr, trei bețe de scorțișoară și două stele de anason. Cinci minute de clocot mai târziu, am oprit focul și am mai pus un gât de esență de rom și jumătate de aspirină pisată, pentru conservare.
S-a răcit, am pus în sticle și a luat drumul frigiderului. Unde mai este încă ceva, de-o palmă doar, pe fundul unei sticle.
S-ar putea sa mai găsiți corcodușe. Am văzut încă prin copaci, soiuri ceva mai târzii. Iar dacă nu le dați de urmă acum, păstrați rețeta pentru anul viitor și bucurați-vă de minunățiile de mai jos...
Eu am pus zeama care a ramas de la gemul de corcoduse in sticle,fara nimic altceva si le-am sterilizat,super racoritor.
RăspundețiȘtergereCe am aflat azi de la mama soacra apopo de corcoduse,cand era mica mama ei usca corcodusele cu tot cu sambure,apoi le pudra cu cenusa de lemn si le pastra in saculeti de panza.
Iarna le spala si le lasa cateva ore in apa,apoi le punea pe masa si copii aveau ceva dulce de ciugulit.
Am zis ca voi face o proba sa vad cum iese,ale mele sunt rosii si acum sunt aproape coapte.
Numai bine!
Mihaela, stiu despre povestea cu uscarea si cu cenusa. :) Bunicii mei uscau prune asa si erau delicioase.
ȘtergereNumai bine si tie! :)