miercuri, 2 martie 2011

Un alt fel de reţetă

Când am început să scriu pe acest blog, m-am gândit, în primul rând, la ceea ce faci în bucătărie pentru a pune în borcan, sticlă ori farfurie. Cu timpul, mi-am dat seama că inventivitatea şi ideile nu trebuie să se limiteze neapărat la ceea ce prepari sau mănânci şi că, aşa cum bine spunea cineva, "the sky is the limit" pentru orice vrei sa faci în bucătărie şi, în general, în viaţă.
Unde vreau să ajung? La faptul că poţi ieşi din monotonie nu doar punând un bob parfumat în plus în mâncare ori două frunze verzi şi un fruct într-o sticlă de oţet pentru salată. Sau, cum am spus în descrierea acestui blog, "bucătăria este, până la urmă, un loc în care poţi fi atât de liber pe cât vrei să fii".
Altfel spus, am dat o nouă faţă şi altor lucruri decât borcanele de murături. Au urmat o cană mult de-a dreptul plicticoasă cu transparenţa ei şi un teanc de cutii de ceai pe care le mutam de colo colo, fără să le găsesc rostul.

Ca să schimb faţa cănii, m-am jucat puţin cu două pensule şi câteva tuburi de vopsea acrilică. Am desenat întâi iarba, apoi zambilele şi narcisele şi-ai găsit singure drumul. Fluturii nici nu mai ştiu cum au apărut.
Asta am făcut într-o zi petrecută acasă. Aş fi gătit ceva interesant, dar pictatul este o ocupaţie mult mai puţin solicitantă pentru un bolnav mucios şi febril.
Este un alt fel de reţetă, în acelaşi sens ca şi multe altele de pe acest blog: chiar dacă poţi găsi totul de-a gata în altă parte, pregăteşte-ţi singur ceea ce-ţi place, aşa cum îţi place, pentru a-ţi face viaţa mai frumoasă.

14 comentarii:

  1. Din nou o reţetă apetisantă, vasăzică...

    P.S. Am zărit în fundal zambilele. Mâine-mi iau şi eu. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos, sa ai o primavara insorita! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte fain ţi-a ieşit vaza. Multă sănătate, Gabi, chiar dacă asta presupune să nu mai ai timp de pictat şi alte chestii :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Teodora, tot un fel de manufactura este...

    @Mihaela, multumesc, la fel iti doresc si tie.

    @puideblog, iti multumesc pentru urare. As vrea, daca se poate, sa am si sanatate, si timp de pictat si bucatarit. :) Ce zici, se poate??

    RăspundețiȘtergere
  5. Multa sanatate Gabi !! Ai grija sa nu imparti raceala, cu copilul !!

    Vad ca nu doar scrisul si bucatareala, iti ies bine ci si pictatul.

    Cristina

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc de urare, Cristina! Stai sa vezi cand ma apuc de tehnica aia veche egipteana cu rulatul hartiei... mi-am facut deja antrenamentul cu dulceata de coji de portocala. :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. spune-i piciului tău să vorbească el cu Doamne Doamne, pentru ce vrei tu ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Hehe, puideblog, nici nu stiu ce e mai bine sa mai cer. Daca primesc??

    RăspundețiȘtergere
  9. interesant...si nu iese la spalat? ti-am lasat un premiu la mine pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mitinita, nu am spalat-o inca, dar vreau sa ii dau cu un strat de lac deasupra, ca sa ma asigur ca nu se pierde vopseaua pe drum. Oricum nu merge spalata in masina de spalat vase.
    Multumesc tare mult pentru premiu. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce frumusete de borcan! Este deosebit!

    A! am citit un comentariu mai sus si as vrea sa te atentionez ca vopseaua acrilica se spala cu apa, deci sa ai grija sa nu ajunga apa pe vasul tau, dar cred ca deja stii asta. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Stiu, Amy, multumesc. De asta m-am gandit la un strat de protectie din lac.

    RăspundețiȘtergere