vineri, 23 august 2013

Încă o salată de sfeclă roșie


Nu tuturor le place sfecla roșie. Eu, personal, nu îi înțeleg, pentru că este o legumă versatilă, din care poți face preparate dulci, dar și mai sărate. În copilărie, la bunici, eram înnebunită după borșul moldovenesc cu sfeclă roșie. Acum, nu refuz niciodată o salată de sfeclă roșie, fie ea cu ceapă, busuioc, scorțișoară sau nucă. 
Pe cea pe care o vedeți am prepat-o foarte simplu, din două sfecle mari coapte pe grătar (coacerea face sfecla mult mai aromată decât fierberea), o ceapă, câțiva căței de usturoi, semințe de in și ulei de măsline. (Unii ar putea cataloga drept ciudată combinația asta de in și ceapă, dar mie îmi plac mult semințele astea.)
Am pus sfecla fiartă și tăiată un fel de cubulețe în uleiul de măsline în care am înnăbușit ceapa și semințele de in, apoi am pus deasupra usturoiul tăiat feliuțe. Sare, piper, un pic de busuioc uscat, dacă aveți... În final, merge și un oregano verde pe deasupra.


Tot în copilărie și tot la bunici, mâncam ceva asemănător cu mămăliguță caldă, în perioadele de post de peste an. De data asta, am atașat niște brânză de capră și mi s-a părut extraordinară combinația. 
Voi ce credeți că ar mai merge alături??

6 comentarii:

  1. Toate experientele tale sunt grozave.
    Nici eu nu inteleg de ce nu este agreeata sfecla rosie,mai ales ca are o sumedenie de proprietati pentru sanatate,pesemne ca unii o vor agreea dupa ce se vor imbolnavii si bineinteles vor vrea sa apeleze la tratamente naturale.
    Eu am descoperit-o cu ceva ani in urma,dar o prefer in salata cruda data pe razatoarea mica cu morcov,telina,ceapa,chimen,eventual hrean,nuca,susan cu un dresing de ulei presat la rece,otet de mere,mustar,este o grozavie si ca salata alaturi de o mancarica/gustare ,ori doar ca o gustare.
    Am inlocuit cartofii cu sfecla rosie si dovlecel,in mancare este grozava ii da o anumita savoare.
    Frunzele le-am uscat si le-am folosit in vegeta mea cu mirodenii.
    Succes in tot ceea ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Mihaela, as inlocui si eu cartofii cu sfecla, macar partial, daca opinia generala la nivel de familie ar fi pozitiva cu privire la sfecla. Este, sa zice, o relatie bazata pe toleranta intre ei si sfecla. :)))
    Buna ideea cu frunzele de sfecla, o voi pune si eu in aplicare. :)
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai si la mine face nazuri sotul ,dar eu sunt sef in bucatarie si trebuie sa pape ceea ce pregatesc,mai ales ca partial a inteles valoarea ei si asa o tolereaza.
      Numai bine!

      Ștergere
    2. Noi lucram inca la asta...
      Numai bine si tie! :)

      Ștergere
  3. N-am folosit inca seminte de in si canepa,nu stiu daca au aroma, dar mie imi place sfecla cu seminte de chimen.Si eu fac salata de cruditati in care rad si sfecla cruda.Am facut si salata boeuf cu sfecla murata in loc de castraveti,ii mai fac o salata cu sfecla coapta, cepe mici murate, usturoi si maioneza (care poate fi facuta doar din mustar).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salata boeuf cu sfecla?? Nu m-as fi gandit...
      Multumesc pentru pont, pansy. :) Noi suntem fani ai acestei salate, desi - din motive obiective - nu mancam maioneza.

      Ștergere