Despre merele altfel decât crude sau coapte la cuptor am avut mereu o părere destul de proastă. Mi s-au părut prea făinoase şi cam fade oricât zahăr le-aş fi pus. Dar s-a întâmplat să îmi schimb părerea după ce am experimentat - altfel nu pot spune, fiind prima oară - dulceața de mere cu stafide. De ce avem nevoie? În primul rand, de mere frumoase și sănătoase. Vă mai trebuie zahăr, o mână de stafide, jumătate de lămâie, rom sau esență de rom și o bucată de ghimbir cam cât o nucă. La final, un baton sau două de scorțișoară, ca să dea bine în borcan...
Am avut niște mere mai măricele, pe care le-am curățat și le-am tăiat în opt, apoi fiecare felie am tăiat-o în două. A ieșit cam o farfurie de mere tăiate, la care am pus tot aproape tot atâta zahăr (daca merele sunt dulci, trebuie mai puțin zahăr). Le-am pus împreună într-o cratiță de inox, în straturi (primul și ultimul strat trebuie să fie zahăr), stropind fiecare strat de mere cu zeamă de lămâie. Bunica spunea că lămâia ajuta fructele din dulceață să își păstreze forma și culoarea și, în plus, nici nu se mai zaharisesc. Așezarea asta în straturi are mare importanță pentru că zahărul și fructele sunt distribuite uniform și nu mai trebuie amestecate în timpul fierberii.
Între timp, am băgat stafidele la bălăcit în rom încălzit (ca să se umfle si să aibă o aromă plăcută), unde au stat cam jumătate de oră. Când le-am scos, le-am presărat peste mere (care începuseră să lase suc) și le-am pus împreună la foc viu. Dacă merele nu sunt foarte zemoase, este posibil să fie nevoie să adăigați de un pic de apă la fiert.
Fiind puse la fiert în vas din inox, fructele nu se lipesc și nici nu se ard, așa că lingura nu mai are ce să caute in cratiță. De amestecat se amestecă prin rotirea cratiței. Treaba asta cu amestecatul e foarte importantă, dacă vrei ca, la final, să te bucuri că poți simți savoarea fructelor, nu că ai o pastă ușor de întins pe clătite.
După ce am scos spuma care se formează la suprafață, am adăugat romul în care au stat stafidele și ghimbirul, dat pe răzătoarea mică și pus într-un difuzor pentru ceai. Ghimbirul se scoate la final, când ați oprit din fiert dulceața. Nu am încercat, dar cred că, dacă ghimbirul ar fi pus efectiv în dulceață, aroma lui acrișor-înțepătoare ar fi cam puternică pentru un desert atât de rafinat.
Cum îți dai seama când e gata? Când scoți lingura, siropul se adună gros pe marginea ei și nu picură imediat în oală. Sau poți pune pe o farfurioară un pic de compoziție și să aștepți să se răcească: dulceața legată are siropul potrivit de gros și foarte lipicios. Sau poți pune o picătură într-un pahar cu apă rece: dacă e gata, picătura de sirop se va duce la fund fără să se dizolve imediat în apă.
După ce am luat dulceața de pe foc, am pus-o imediat în borcan, în care am pus și un baton de scorțișoară rupt pe lungime în două. Dacă vreți să păstrați dulceața pentru mai mult timp, întoarceți borcanul cu fundul în sus pentru 15-20 de minute (ajută la o mai bună conservare). După degustări repetate în timpul fierberii, mi-am dat seama că dulceața aceea nu va avea zile multe și nu am făcut asta. Am presărat în schimb scorțișoară pisată în borcan și am pus capacul.
Ce gust are?? Eu am ales mere din soiuri diferite, iar rezultatul final a fost un amestec de bucăți pufoase cu altele aproape caramelizate. Având texturi diferite, aproape că nu-ți dai seama ce mănânci și poți spune cu ușurință că sunt portocale sau pere. Dealtfel, când am testat rezultatul, nimeni nu ar fi spus că sunt mere dacă nu ar fi știut de la mine...
Nu mă credeți?? Încercați și vorbim pe urmă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu