luni, 15 noiembrie 2010

Bicarbonat. De sodiu

O întrebare primită de curând de la Mihaela mi-a dat ideea unei postări despre care sunt convinsă că va fi foarte utilă. Care este produsul cunoscut în bucătărie drept bicarbonat: bicarbonatul de sodiu ori cel de amoniu? I-am dat fetei răspunsul şi am rumegat mai departe subiectul, cu gândul să adun câte ceva despre ce ştiu să facă cele două substanţe pe lîngă casa omului. Şi pentru că trebuia să încep cu ceva, vă povestesc întăi despre bicarbonatul de sodiu. Sau NaHCO3, cum l-au denumit chimiştii.
Ştiaţi că bicarbonatul de sodiu este ingredientul principal al spumei extinctoarelor pentru incendii? Ori că puteţi folosi gazul rezultat din amestecul bicarbonatului cu oţetul pentru a umfla un balon?
Bicarbonatul are un termen de valabilitate de 18 luni, dacă este păstrat într-o cutie închisă şi de şase luni dacă este în cutie deschisă. Pentru a-i verifica valabilitatea, turnaţi peste el câteva picături de oţet ori suc de lămâie. Dacă este expirat, nu va apărea nicio reacţie, iar amestecul nu va face spumă.
- Un vârf de cuţit de bicarbonat adăugat la iahnia de fasole, la fiert, reduce mult riscurile ca această mâncare să provoace balonare ori flatulenţă.
- O bucată de carne mai tare se frăgezeşte dacă aţi frecat-o cu bicarbonat de sodiu şi aţi lăsat-o la frigider 3-5 ore. Spălaţi bine carnea înainte de a o găti.
- Bicarbonatul scade aciditatea alimentelor, astfel că poate fi adăugat în sosuri şi bulion (în timpul preparării) sau chiar în cafea (înainte de fierbere), de către persoanele care au probleme gastrice. Tot bicarbonatul vă ajută şi atunci când aţi adăugat prea mult oţet într-o mâncare.
- Omletele sunt mai pufoase dacă adăugaţi jumătate de linguriţă de bicarbonat la fiecare trei ouă. Dealtfel, proprietăţile bicarbonatului fac ca el să poată fi utilizat în loc de drojdie (în amestec, în părţi egale, cu acid citric ori vitamina C) sau praf de copt (combinat cu jumătate de parte sare de lămâie şi tot atâta mălai).
- Este foarte bun la reducerea mirosurilor neplăcute din bucătărie şi gospodărie, fie că este vorba despre maşina de spălat vase, tocătorul de plastic (spălat cu o pastă dintr-o linguriţă de bicarbonat, una de sare şi una de apă), frigiderul, cuptorul cu microunde, termosul, găleata de gunoi sau despre covoare, ciorapi, încălţăminte, cărţi (presărat peste cărţile puse într-o pungă, pentru o săptămână), filtrele de la aparatul de aer condiţionat (o lingură la un litru de apă) sau vasul de toaletă. De asemenea, ajută la îndepărtarea a nenumărate feluri de pete de pe mobilă, clapele pianului, perdelele de duş, de pe scutece ori de pe mobila de grădină.
- Suflat, cu un uscător de păr, pe interiorul ghipsului, în cazul membrelor imobilizate, alină mâncărimile provocate de căldură şi de transpiraţie.
- Reduce iritaţiile provocate de scutece bebeluşilor, adăugând două linguriţe în apa caldă de spălat pregătită pentru aceştia.
- O baie făcută picioarelor obosite cu o soluţie de patru linguri de bicarbonat la un litru de apă calmează durerile musculare şi relaxează ţesuturile. Un efect benefic are şi atunci când este folosit la spălarea părului sau dinţilor.
- Bornele bateriei auto pot fi curăţate cu o soluţie de 3 linguri de bicarbonat la litrul de apă.
- Presărat printre pietrele de pe alei, bicarbonatul împiedică buruienile să mai crească.
- Bicarbonatul presărat în zonele acoperite de polei îndepărtează îngheţul fără să atace ori să păteze betonul.

10 comentarii:

  1. Gabi, eu pun mereu bicarbonat in solutia cu care spal frigiderul si absoarbe bine de tot orice fel de miros! Daca il pui pe o farfuriuta in frigider e un absorbant de mirosuri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nicole, sunt foarte multe utilizari. Mi-am dat seama apoi ca nu am scris ca poti face dodorant din el, poti spala catelul cu bicarbonat, poti stinge flacarile in bucatarie, cand ti se arde mancarea...

    RăspundețiȘtergere
  3. Habar n-aveam că bicarbonatul este atât de util, că poţi face atît de multe chestii cu el.
    Foarte interesant articolul de faţă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu-mi lipseste bicarbonatul (de sodiu) din dulapiorul cu condimente si altele, dar am aflat si metode noi de a-l utiliza. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Si inca nu am pus tot. Mai am de spus cateva lucruri despre ce putem face sa dam de lucru copiilor, cu un pic de bicarbonat, colorant alimentar si inca ceva. Este mai degraba subiect de Obraznicaturi... :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Gabi, textul tău e de citit cu creionul în mână si de luat notite... Multumim de informatii!

    RăspundețiȘtergere
  7. puideblog, ma bucur sa iti sunt de folos informatiile. Mi-am propus sa ofer si altceva decat retete de borcaneli. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Stiam doar de utilizarea medicinala: tata mai lua cate un varf de lingurita de bicarbonat cand avea arsuri la stomac, iar eu fac gargara cu apa calduta si bicarbonat cand ma doare gatul:) N-are asa efect rapid ca propolisul, insa daca se repeta operatiunea ajuta. Dar la cate alte lucruri mai poate fi el folosit in gospodarie nu stiam pana acum. Pentru absorbirea mirosului din frigider mai puneam cate un carbune, dar bicarbonatul e clar o metoda mult mai comoda si curata:)

    RăspundețiȘtergere
  9. puideblog,sunt extrem de multe utilizarile bicarbonatului, iar unele exced aria de acoperire a blogului meu... Cu toate acestea, ma gandesc serios sa adun si alte utilizari, intr-un articol eceva mai lejer, nu stiu inca daca pentru acest blog sau pentru Obraznicaturi mari si mici.

    RăspundețiȘtergere
  10. AM PUS PREA MULT OTET IN TOCANA .CU CE ILPOT ACOPERI SA NU MAI FIE ASA ACRA?

    RăspundețiȘtergere