Știți cactușii aceia mari, pe care îi vedem că umplu deșerturile prin filmele americane, da? Când îi văd, mă gândesc la desene animate și la comedii în care personajele fug urlând, cu turul pantalonilor plin de ace cât palma de lungi. De aici și până la jeleuri și bomboane este o cale lungă, pe care eu cu niciun chip nu aș fi văzut-o ușor. Și totuși... am făcut cactusul jeleu. Nu pe de-a întregul, ci doar fructele lui, pe care nu le-am cules din deșerturi nord-americane, ci de pe raft de la Lidl.
Nu glumesc, iar ca să nu înțelegeți altceva, vă și arăt. Despre asta vorbesc când spun fructe de cactus:
