Nu am făcut niciodată peltea. Mi-aduc aminte însă că am mâncat în copilărie așa ceva. Nu mia știu cine o făcuse, dar știu că era din coacăze și era tare bună: era ca o dulceață mai groasă, roșiatică și dulce acrișoară. Acum, după atâția ani, m-am gândit că, dacă tot experimentez diferite gemuri și dulcețuri, e imposibil să las la o parte pelteaua.
I-am întrebat și eu pe alții cum se face pelteaua și am aflat că ar fi cam același lucru cu jeleul, iar că de bază sunt sucul de fructe bine strecurat și zahărul. Am mai aflat că temperatura de fierbere influențează culoarea, o peltea fiartă la foc viu fiind mai deschisă (aproape galbenă) decât una fiartă la foc mic, care va fi roșiatică. Am mai aflat și altele, dar vi le spun după ce face și institutul meu o probă, ca să nu vorbesc doar din auzite.
Cum mi se părea plicticos să fac peltea din fructe folosite de obicei pentru așa ceva (mere, gutui, caise șamd), am ales portocalele. Ingrediente au fost un kilogram de portocale, unul de zahăr și un litru de apă.
Am spălat portocalele bine și le-am tăiat bucățele.
Le-am pus la fiert cu un litru de apă și le-am lăsat pe foc până când coaja a fost ușor de străpuns cu furculița.
Am pus la scurs portocalele fierte, apoi am dat prin storcător bucățile, ca să obțin maximum de suc. Am pus sucul să se decanteze și apoi l-am strecurat.
Din kilogramul de portocale avut a rezultat o cantitate de 600 de mililitri de suc, pe care l-am amestecat cu zahărul. După ce zahărul s-a dizolvat, am pus cratița la foc viu și am lăsat-o la fiert cam trei sferturi de oră, amestecând din când în când, ca să nu se prindă de fund. Am oprit focul când pelteaua a fost bine legată, adică mai tare decât o dulceață. În borcănele am pus-o fierbinte.
La aspect și consistență, pelteaua asta seamănă cu mierea de albine. Este destul de parfumată și cu aromă de portocale, numai bună de pus pe pâine cu unt ori de mânjit niște prăjiturele.
Sunt destul de mulțumită de prima mea peltea. De făcut nu pare greu, să vedem cu mâncatul cum va fi...
