Am profitat de faptul că norii au făcut o pauză, în week-end, şi am făcut un grătar. Şi, pentru că ţineam tare mult să pun pe grătar şi altele decât clasicele fripturi cu mici şi legume, am încercat un porumb pus la copt cu totul altfel decât de obicei. Reţeta mi-a suflat-o, ca -n multe alte dăţi, o sursă specialistă în bucătăreli de prin alte ţări. Poate există şi pe la noi locuri în care porumbul se coace astfel, dar eu, una, nu am mai întâlnit aşa ceva până acum.
Pe lângă pormb, am avut nevoie de un strop de ulei şi de sare, precum şi de nişte bucăţi de sfoară. Porumbul se pune la copt cu tot cu pănuşi, dar se desface înainte puţin şi se curăţă de mătase. Se spală bine şi se pune cu totul în apă, pentru jumătate de oră. Această etapă este importantă pentru că face ca pănuşile să se îmbibe suficient cât să nu ia foc în timpul coacerii. După jumătate de oră, porumbul se scoate din apă. Pănuşii se desfac iar şi porumbul se dă cu un pic de ulei (întâmplător, eu am avut chiar ulei de porumb) şi sare. Se îmbracă la loc şi se leagă pănuşii la capăt cu sfoară, ca să nu se desfacă la copt.
I-am pus la copt direct în jar. Trebuie ceva răbdare pentru un rezultat bun: dacă jarul e prea puternic, pănuşii se usuca şi se ard, iar porumbul nu mai este protejat cum trebuie. Dacă nu arde suficient, boabele rămân crude. Aşa că jarul trebuie să fie potrivit, iar porumbul trebuie întors tot timpul, ca să fie copt uniform.
Cred ca a durat cam 40-45 de minute coptul în jar, dar a meritat. La final, când este făcut, porumbul are culoarea celui copt fără a fi ars câtuşi de puţin, iar la gust... pare a fi făcut în suc propriu. Asta poate şi pentru că uleiul pe care l-am pus era tot de porumb. Bine, am mai ars câte o pănuşă la capăt, dar cred că, pentru prima oară, porumbul meu a ieşit mai mult decât acceptabil.
Bun, bun... Acum, când mă gândesc, îmi dau seama că ar fi mers şi un praf de nucşoară pe lângă sarea aceea. Poate data viitoare....
