sâmbătă, 16 octombrie 2010

Din coşul cu ciuperci (2): o ciupercă rară în sos de lapte

Am găsit, în coşul cu ciuperci cu care m-am bătut două zile, o ciupercă deosebită, mai bine zis o tufă de ciuperci dosebite. În unele părţi ale ţării i se spune creasta cocoşului, în altele barba caprei ori buretele de conopidă. Botaniştii o identifică drept Clavaria batrytis. Nu se găseşte prea des şi este de preferat să fie consumată doar cât este tânără, altfel provoacă indigestii.


Am căutat o reţetă după care să gătesc această ciupercă şi nu am găsit nimic, astfel că m-am văzut nevoită să improvizez. Am rezultat o ciupercă ciudată într-un sos uşor de lapte.

Am spălat foarte bine ciuperca, ceea ce nu e tocmai uşor, dacă vă uitaţi cât este de ramificată şi de deasă. Am tăiat o ceapă albă şi am călit-o uşor în unt.

Am adăugat ciuperca ruptă în bucheţele şi le-am lăsat împreună pe foc, într-o tigaie antiaderentă, preţ de vreo zece minute.

Am adăugat o căniţă de lapte amestecat cu o linguriţă de făină, sare şi piper şi ceva busuioc. Am mai lăsat să fiarbă 10-15 minute, la foc mic.

La final, arăta extraordinar. Un gust fin, o textură moale şi cremoasă. A fost foarte bun, a fost foarte puţin, s-a terminat foarte repede şi nu am avut indigestie...

9 comentarii:

  1. Arată grozav - apetisant, exotic, rarissim! :)
    Puţin şi bun, ştii că e o vorbă. :)

    P.S. În altă ordine de idei, azi, pe seară, am deschis un borcan de dovlecei. Ştii tu de care. Excelenţi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Inseamna ca ai stiut tu ce faci cu dovleceii aceia, Teodora... Degeaba e buna reteta daca e bucatarul prost. :D

    RăspundețiȘtergere
  3. si eu fac ciuperci in lapte, mi se pare o combinatie deosebit de gustoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi se pare o alegere excelenta aceasta, desi nu stiu cate este gustul si textura respectivei ciuperci. Oricum eu as fi scapat pe acolo si niste praf de usturoi, oare mergea?

    RăspundețiȘtergere
  5. Zazuza, asa mi s-a parut cel mai simplu.
    Ana B, nu am vrut sa pun usturoi pentru ca nu am vrut sa acopere ceva gustul acestei ciuperci. De obicei, pun usturoi in ciuperci, dar nu praf, ci usturoi proaspat. Sunt total impotriva condimentelor la plic din supermarket, mai ales daca ai varianta naturala la dispozitie.

    RăspundețiȘtergere
  6. De acord cu tine in privinta usturoilui, pe mine m-a convis cineva sa cumpar si asa dar nu am desfacut nici acum plicul acela.

    RăspundețiȘtergere
  7. Unde ai gasit asa ceva?
    Eu am mancat demult, cand eram mica... in varianta murata.
    Murata era ciuperca, nu eu :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Oana, nu eu am gasit, ci mi-a fost adusa din padurile de langa Valenii de Munte. Eu doar am preparat-o.

    RăspundețiȘtergere
  9. E foarte bun si gustoos!!! :))

    RăspundețiȘtergere