O carte bună și o rețetă ratată

V-am spus că am cumpărat de curând două cărți. Prima era o carte cu 50 de rețete pentru prepararea conservelor dulci. A doua însă are un public mai restrâns, respectiv bloggerii culinari vorbitori de limba engleză: ”Plate to Pixel, Digital Food Photography & Styling”. Un manual despre fotografie culinară, de la momentul în care pui mâna pe aparatul foto şi până la publicarea pe blog.

Primul lucru pe care l-am înţeles din această carte a fost că poţi face fotografii minunate şi fără să ai un aparat foto DSLR, dacă ştii să faci lumina să lucreze în folosul tău. Am ţinut minte două cuvinte: dispersie şi reflecţie.

Gem de grepfruit roșu cu vin. Tot roșu

Mi-era dor să fac o dulceață. Nu ai prea multe opțiuni, pe timp de iarnă, în acest sens. Sigur că pot cumpăra fructe de pădure congelate ori mere, prune și piersici importate din Turcia, Spania sau Grecia. Dar magiunul iese magiun adevărat cu prune de-ale noastre, brumării, nu cu cele cât gogoneaua și lucioase precum mărul primit de Alba ca Zăpada de la vrăjitoarea cea rea.

Ce găsești peste tot iarna? Citrice. Tot aduse de peste mări și țări, că n-am văzut încă la noi plantații de citrice în aer liber, astfel că, și dacă aștept vara, tot lămâi și grepfruit aduse din sud mănânc.

Grepfruit, asta am ales. Mari și roșii, pentru un gem aproape dulceață, pornit după o rețetă găsită într-o carte cumpărată de curând, dar îmbunătățit pe parcurs cu un vin roșu, demisec să zicem. Spun ”să zicem” pentru că nu știu exact ce scria pe etichetă, s-a dus scrisul când a spălat ploaia strugurii din via de la țară. :))

Începutul

Această postare s-a numit, la început, "Şcoala de blogging culinar", pentru că se referă la o idee pe care o am de câtva timp: aceea de a oferi bloggerilor culinari resurse şi informaţii cu ajutorul cărora să îşi îmbunătăţească scriitura şi, pe ansamblu, calitatea blogurilor.
Am schimbat însă numele postării, pentru că nu este vorba despre o şcoală în sensul propriu al cuvântului. Nu dăm extemporale şi nici nu sunt lecţii de făcut. Învăţăm totuşi, dar nu în sensul didactic. Mai degrabă descoperim.

Aflăm ce nu ştim încă despre food blogging. Vom vedea ce au făcut şi cum cei care acum sunt cineva în bloggingul culinar. Asta nu înseamnă că vom avea succes dacă facem la fel. Dacă ar fi atât de simplu, toţi am fi la fel de buni. Dar nu suntem şi îmi este clar că nici nu vom fi vreodată.

Dragi bloggeri culinari, veţi găsi aici resurse, sfaturi şi demonstraţii care să ne ajute pe fiecare să avem un blog mai bun. Vor fi permanent disponibile pe o pagina separată a blogului "Bucătăreli la borcan", denumită "Reţete de blogging".

Aștept propunerile voastre, astfel încât ceea ce găsiți aici să fie ceea ce vă trebuie. Între timp, am destule să vă spun.

De ce? Pentru că experienţa are valoare doar atunci când o împarţi cu ceilalţi. Pentru că, şi dacă am şti de toate, tot nu ştim niciodată destul.

Un proiect

Bucãtãreli la borcan.

De bine, despre o carte cu rețete de conserve dulci

M-am îmbogățit cu o carte minunată: 50 Step-By-Step Homemade Preserves, scrisă de Maggie Mayhew. Am cumpărat-o online de la o librărie despre care nu știam că există, dar pe care mă bucur că am descoperit-o. Nu căutați cărți în limba română acolo, căci nu veți găsi. Veți descoperi în schimb titluri în engleză, franceză, germană, italiană ori spaniolă, publicate în străinătate și livrate în țară într-un termen rezonabil, un site prietenos și o echipă asemenea.

Tipărită în Marea Britanie, cartea cuprinde, așa cum îi spune și numele, 50 de rețete de gemuri, dulcețuri și alte conserve dulci, povestite pas cu pas. Ca bonus - câteva pagini de sfaturi și informații folositoare pentru cei care nu știu mai nimic despre cum se conservă fructele. Cel mai bun lucru este însă faptul că rețetele au la bază ingrediente comune - adică fructe precum mere, pere, portocale, piersici ori căpșuni - și nu conțin conservanți ori adaos de pectină, cum am văzut că se practică prin gospodăriile din alte țări.

Un alt lucru care m-a surprins plăcut a fost acela că toate cantitățile de ingrediente sunt măsurate în trei feluri (grame, livre și căni sau linguri), astfel încât să fie pe înțelesul tuturor cititorilor de limbă engleză, din orice zonă a lumii.

Nu intru în detalii privind cele 240 de imagini care ilustrează cartea. Mă uit la ele și văd doar atât: DSLR și Craig Robertson.

Cum să cureți o rodie (video)

Rodia este un fruct cu totul deosebit. Are locul ei în mitologie și încă nu este clar dacă ”fructul oprit” cu care Eva l-a îmbiat pe Adam era un măr sau o rodie. Evreii mănâncă rodii în timpul meselor de la începutul noului an evreiesc, convinși că este un fruct sacru: are tot atâtea semințe (613) câte porunci iudaice sunt (un echivalent al celor zece porunci din religia creștină).

Rodia are un gust extraordinar, are parfum plăcut, conține zeci de vitamine. Totul este să treci de coaja aceea tare și nesuferită fără să lași în urmă o mare de sânge. Metaforic vorbind, căci sucul ei este roșu ca sângele. Cum se poate face asta? Aflăm în două minute, din videoclipul următor:

Secretul este, așadar, vasul cu apă. Semințele coboară pe fundul vasului, în timp ce membranele se ridică la suprafață. Simplu, nu?

Nu știu dacă evreii și vechii greci știau asta, dar mie sigur îmi este de folos.

Gem picant de mere și roșii

După atâtea zile de sărbătoare, mi-am făcut curaj și am intrat în bucătărie și pentru altceva decât a pregăti mese pentru musafiri. Vreau de mult să fac un gem ori dulceață în care să combin mere și roșii. Recunosc că am aplicat parțial principiul "vezi că ți se strică în frigider", valorificând niște jumătăți de roșii rămase după masa de Crăciun și vreo două mere atinse de... uitare să zicem, pe ici pe colo.