miercuri, 13 noiembrie 2013

Marinată de ardei iuți umpluți cu brânză



Am mai spus că ardeii sunt una dintre cele mai versatile legume, dar și printre cele mai fotogenice: nu cred că am avut fotografii mai frumoase cu altceva decât cu ardei murați cu scorțișoară, usturoi, morcovi, fasole verde sau mai știu eu cu ce. De data asta, nu i-am mai murat, ci i-am umplut cu brânză și i-am pus într-o marinată cu ulei de măsline. 
Așadar, avem nevoie de ardei iuți ceva mai măricei și mai groși, ca de exemplu din soiul Jalapeno (cam 15 am avut), câteva linguri de brânză de vaci, o lingură de unt, una de smântână, câteva frunze de busuioc sau fire de pătrunjel verde, câțiva căței de usturoi, sare, piper, cimbru, câteva boabe de piper, ulei de măsline. Și un cuțit bine ascuțit și cu lama foarte subțire. Iar dacă nu aveți un astfel de cuțit, o pereche de mănuși chirugicale și un cuțit normal. Pentru protecția muncii. :))

vineri, 8 noiembrie 2013

Cum am făcut cactusul jeleu

Prickly pear jelly

Știți cactușii aceia mari, pe care îi vedem că umplu deșerturile prin filmele americane, da? Când îi văd, mă gândesc la desene animate și la comedii în care personajele fug urlând, cu turul pantalonilor plin de ace cât palma de lungi. De aici și până la jeleuri și bomboane este o cale lungă, pe care eu cu niciun chip nu aș fi văzut-o ușor. Și totuși... am făcut cactusul jeleu. Nu pe de-a întregul, ci doar fructele lui, pe care nu le-am cules din deșerturi nord-americane, ci de pe raft de la Lidl.
Nu glumesc, iar ca să nu înțelegeți altceva, vă și arăt. Despre asta vorbesc când spun fructe de cactus:

joi, 24 octombrie 2013

Încă o zacuscă: din fasole


Acum mai bine de o lună, o prietenă s-a ținut de capul meu să îi pregătesc niște zacuscă. Multe borcane, cu zacuscă de patru feluri, nu se încurca ea cu degustări. Și atâta s-a ținut de mine că mi-am suflecat mânecile și am produs o cantitate industrială de zacuscă din care am arătat și pe aici câte ceva. Dar nu tot... Ultimul soi de zacuscă borcănită anul ăsta a fost cu fasole. La ora asta, au rămas din ea doar amintirea și un borcan gol. Noroc că poze am făcut la timp!
Am pus fasole, ceapă, ardei copt și roșii în cantități egale, iar vinete undeva la un sfert din câtă ceapă am avut. În principiu, diferențele nu sunt determinante între felurile de zacuscă, mai ales dacă faceți ca mine și puneți în toate și un pic de vânătă coaptă. Și atunci, care-i treaba cu zacusca asta?

miercuri, 9 octombrie 2013

Semințe de dovleac coapte cu scorțișoară (video)

Toamnă, dovleci, portocaliu, arămiu și altele asemenea în jur. În această notă, haideți să vedem o rețetă interesantă și foarte simplă de semințe de dovleac coapte cu mirodenii, pentru ronțăială atunci când este prea frig să stai afară, iar canapeaua din sufragerie pare cel mai confortabil loc din lume. 


Pe scurt, avem semințele de dovleac spălate și uscate, scoțișoară, ghimbir, zahăr brun și unt topit, care se amestecă bine și se dau la cuptor, pentru 5-10 minute, într-o tavă stropită cu ulei.
Mai că simt și mirosul...
Mă găsiți pe canapea. :)

joi, 3 octombrie 2013

Zacuscă din morcovi


Mi-a luat mai mult de un weekend întreg să răpun trei sacoșe mari cu vinete, roșii și ardei și să scot din ele patru feluri de zacuscă. Despre două am mai povestit (cu vinete și cu dovlecei), așa că nu reiau. Celelalte două au fost cu morcovi și cu fasole, iar despre prima dintre acestea - zacusca din morcovi - veți afla în continuare.
Aveți nevoie de ardei, morcov, ceapă, vinete, roșii, ulei, frunze de țelină, usturoi, condimente (boabe de piper, frunze de dafin, plus ce mai vreți voi) și, sigur, sare. 
În primul rând, cantitățile nu sunt bătute în cuie, ci pot varia după cum vă place. Proporția potrivită însă mi s-a părut a fi următoarea: ardei gras și roșii în cantități egale (un kilogram din fiecare, să spunem), ceapă, morcov și vinete la jumătate (jumătate de kilogram din fiecare). În al doilea rând, nu este obligatoriu să puneți și vinete, însă el dau o aromă specială și leagă mai bine zacusca.


marți, 1 octombrie 2013

Ardei iuți marinați cu piper


Am spus mereu că ardeii sunt, alături de roșii, printre cele mai fotogenice legume. Și printre cele mai versatile, pentru că îi poți pregăti în nenumărate feluri. Și, dacă tot am început cu topurile, aș pune ardeii iuți pe primele locuri și în clasamentul plantelor agresive (la paritate cu măceșul, zic eu), pentru că pielea se resimte serios în urma impactului cu nervurile și semințele lui.
De data asta, am conservat ardeii iuți copți în ulei de măsline împănat bine cu boabe de piper. 


Pe scurt, am copt ardeii pe tablă, apoi i-am lăsat să se sufoce puțin, cu sare deasupra, ca să fie mai ușor de curățat. Coaja - destul de rezistentă - s-a desprins apoi ușor, lăsând libere limbile ardeilor iuți, prilej de joacă și glume pentru piticul care mișuna prin bucătărie.