joi, 31 ianuarie 2013

Verze de Bruxelles murate românește

Când le-am văzut pe raft, în magazin, păreau a fi legume de jucărie, accesorii pentru bucătăria de jucărie aflată câteva picioare mai la dreapta. 
Știu că varza de Bruxelles este o legumă care conține vitamina C și acid folic, dar întâmplarea a făcut să nu ne întâlnim până acum. Din cauza asta am avut oarece dificultăți în a alege caserola potrivită, în așa fel încât să iau ce-i mai proaspăt și mai bun. Am nimerit-o, până la urmă: cu frunze neveștejite și nici verde-gălbui, ci mai degrabă albicioase.
Așadar, dintr-o caserolă de varză de Bruxelles am făcut murături în saramură, după rețeta clasică. ”Rețetă clasică” înseamnă apă, sare grunjoasă, boabe de piper și muștar, semințe de mărar (în loc de crengi uscate), usturoi și țelină. Lăsăm improvizațiile pentru altă dată, avem deja o variabilă: varza de Bruxelles. 


marți, 29 ianuarie 2013

Cum să decorezi un tort cu flori din marțipan (video)

Am tot fost, în ultima vreme, la diferite evenimente de familie, unde gazdele au avut niște minunății de torturi. M-am întrebat mereu cum se fac acele minunate flori de zahăr / fondant / marțipan, în diferite forme și culori. Cum se fac ornamentele din ciocolată m-am lămurit, acum voiam să văd cum stă treaba și cu ornamentele din marțipan pentru tort.
Am găsit un video demonstrativ, în care găsiți răspunsul la întrebare.
 
  
Habar nu aveam că există scule speciale pentru a modela fondantul. Ba, scotocind pe net, am descoperit chiar și cursuri de modelat flori din fondant. :)) Iar uitându-ma la ce sunt unii în stare să producă din marțipan, am ajuns la concluzia că torturile sunt o industrie în sine.
Tot respectul pentru cine poate așa ceva. Eu mă limitez a borcanele mele. Până la urmă, și asta tot o industrie este, nu?

duminică, 27 ianuarie 2013

Surimi cu iaurt de capră și usturoi

Ceva ușor, de dumincă. Adică pentru o zi în care nu ai chef de gătit, de stat în bucătărie, în principiu de făcut nimic altceva decât leneveală.
Așadar - surimi. Erau congelate, cumpărate de la Lidl, la pachețel. (Nu le fac reclamă, am și reproșuri să le fac, dar rămâne magazinul meu preferat.) Două pachețele. Decongelate și tăiate cubulețe.
Jumătate de iaurt de capră cu 4% grăsime (cred că în jur de 100 de grame am pus), cinci căței de usturoi transformați în mujdei, cu un pic de ulei de măsline.
Busuioc uscat. Aș fi vrut verde, însă mi-a fost milă să jumulesc singurul fir salvat de la uscare.
Sare și piper.

Cam atât. Suficient de simplu încât să rămână timp pentru lenevit.
 
P.S. Probabil că există deja nenumărate rețete pentru a prepara surimi. Nu le-am căutat și nici nu mă interesează. Am mers pe inspirația de moment și îmi place ce a ieșit.

joi, 24 ianuarie 2013

Despre aspectul blogurilor culinare



Una din primele chestiuni de care te lovești când pornești un blog este designul. Ai ales platforma de blogging, ai ales numele, îți trebuie un design drăguț cu care să ieși în lume, odată ce vei avea suficient conținut. Sau ai deja un blog culinar, dar ți se pare că ceva - nu îți este clar ce anume - nu este atât de ok la blogul tău în comparație cu altele. Ce face un blog să arate bine să și nu trimită vizitatorii la butonul Back după primele cinci secunde?
Cred că 5 lucruri sunt esențiale pentru bunul aspect al unui blog culinar. Iar despre ele puteți citi în postarea de azi, de pe pagina dedicată blogging-ului culinar - Rețete de blogging.

Nu sunt reguli, ci constatări. Nu sunt exemple negative. ”Frumos” și ”bun” sunt atât de subiective, încât singurul criteriu clar de evaluare este reacția vizitatorilor.
Despre cum aflăm ce vor vizitatorii de la noi mai vorbim. Până atunci, idei bune să aveți și timp să scrieți despre ele pe blog!

miercuri, 23 ianuarie 2013

Din bucătăria altora. Suedia: Hering marinat (Glasmastarsill)

De ceva vreme, din cauza unui colesterol peste limita normală, la noi în casă se mănâncă tot mai mult pește, mai ales somon, hering și macrou, adică acei pești cu un conținut ridicat de acizi omega 3. Așa se explică și de ce, în ultima vreme, am mai multe astfel de rețete aici, pe blog. 
În nordul Europei, marinata de pește este un preparat tradițional, întâlnit în nenumărate variante. Mai jos - o rețetă suedeză, de hering cu lămâie și ceapă roșie, care poate fi mâncat apoi cu ouă fierte tari, cartofi sau doar pâine. 

marți, 15 ianuarie 2013

O carte bună și o rețetă ratată

V-am spus că am cumpărat de curând două cărți. Prima era o carte cu 50 de rețete pentru prepararea conservelor dulci. A doua însă are un public mai restrâns, respectiv bloggerii culinari vorbitori de limba engleză: ”Plate to Pixel, Digital Food Photography & Styling”. Un manual despre fotografie culinară, de la momentul în care pui mâna pe aparatul foto şi până la publicarea pe blog.
Primul lucru pe care l-am înţeles din această carte a fost că poţi face fotografii minunate şi fără să ai un aparat foto DSLR, dacă ştii să faci lumina să lucreze în folosul tău. Am ţinut minte două cuvinte: dispersie şi reflecţie.