De la bezele la omletă

V-am spus ce bunătate de lichior de ouă am făcut zilele trecute... Ce nu v-am spus este isprava prin care am trecut încercând să fac ceva din albuşurile rămase. Adică 14.

Primul gând - bezele. Albe, crocante pe margini şi pufoase la mijloc, cum mâncam când eram copil. Ce mare scofală să faci bezele? Pui albuşurile în castron, începi să le amesteci, pui treptat zahărul (cam 250 de grame la 4 albuşuri) şi le baţi pe baie de abur până se întăresc. Simplu şi clar. Aşa mi s-a părut şi mie. 

Am scos castronul, am pus albuşurile, am bătut, am mutat în vasul de la robotul de bucătărie şi am pornit, pe turaţie mică. Am pus zahăr şi am bătut iar, am pus zahăr şi am bătut iar, am pus zahăr şi aşa mai departe. Pe marginea aragazului. De întărit... mi s-au întărit mie muşchii, albuşurile ba. Ştiind eu ce sfaturi bune am dat altora, am pus puţin oţet şi un pic de praf de copt (să fie şi un agent de creştere). Plus ceva esenţă de lămâie, pentru aromă. După o vreme, văzând că robotul nu livrează ceva mai gros decât laptele condensat, mi-am zis că e bună o pauză. Pentru calmarea nervilor şi pentru rugi de aducere pe calea cea bună a albuşurilor...

Niciun rezultat nici în seria a doua. Am sunat un prieten, am căutat în cărţi şi degeaba. Nu ştiu dacă nu erau bune ouălele, nu erau destul de calde albuşurile, zahărul era antipatic ori suferea lămâia de sindrom PMS.

Într-un acces de furie, am adăugat în robotul de bucătărie câteva linguri bune de făină, o linguriţă de scorţişoară şi, la final, ceva bombonele colorate pentru decor. Am trântit în tavă nişte buline din chestia asta şi le-am băgat la cuptor, unde s-au umflat instantaneu, ca ciupercile după ploaie. ("Maaami, tu ai făcut prăjituri şi au crescut în loc ciuperci!..." Bine că măcar unul mă crede că am vrut să fac ceva dulce.)

Am scos tava din cuptor în 5 minute şi umplut rapid o cutie cu nişte chestii dulci şi foarte pleoştite, pe care nu le prezint aici din respect pentru suratele cu care au împărţit platoul: prăjitura rusească de la Natalie şi nişte amandine de casă făcute acum în premieră, mai siropoase decât telenovelele de la Acasă TV şi cu o audienţă la fel de mare.

Credeţi că am epuizat subiectul? Aici au fost doar 4 albuşuri. (Bine că nu le-am pus pe toate!) Pe celelalte 10 le-am combinat urgent cu nişte şuncă de pui rămasă singură după o noapte de dezmăţ, un gogoşar ameţit, trei felii de caşcaval ras, un pic de busuioc şi chimen şi am făcut o omletă imensă albă, răpusă fără prejudecăţi legate de culoare.  

Ştiam eu de ce nu fac prea des prăjituri... Am mai vrut eu să fac gem de vinete şi a ieşit, după unii, dulceaţă de mere cu nucă. În aşa condiţii, domnul meu soţ - fooaarte fericit după experimentul "Amandina însiropată" - a întrebat totuşi, cu speranţă în glas: "Dacă ai vrut să faci bezele şi a ieşit omletă, oare de ce trebuie să te apuci să iasă eclere?"