Cum să faci ornamente din ciocolată pentru tort (video)

Vă plac ornamentele din ciocolată care împodobesc torturile cumpărate? Cât eram mică, mă întrebam adesea cum sunt făcute toate chestiile acelea dantelate de pe tort şi mă gândeam că trebuie să fii mare maestru cofetar, ca să îţi reuşească aşa ceva. Mai târziu m-am prins că trebuie să fii îndemânatic, nu cine ştie ce specialist. Şi să ai multe idei şi hârtie cerată.

Acum am descoperit şi nişte tutoriale video pe tema asta, care pe mine m-au furat câteva minute. Vă las să le vedeţi, sigur vă vor da idei. Doar vine Crăciunul, nu?

O singură rugăminte: daţi-mi de veste dacă faceţi ceva din toate astea.

Nişte "acrele" delicioase

"Dacă ai vrut să faci bezele şi a ieşit omletă, oare de ce trebuie să te apuci să iasă eclere?", am fost întrebată de curând. Lipsită de calităţile Oracolului din Delphi, nu am ştiut ce să răspund, aşa că am luat-o invers: m-am apucat sa fac eclere şi ca să văd ce iese. Şi au ieşit, cum au spus unii mici şi guralivi, nişte "acrele delicioase".

Aşa am ajuns la două concluzii: una e că niciodată nu trebuie să spui "niciodată" (apropos de "eu nu fac prăjituri") şi alta e că scrisul de mână sigur nu moare înaintea mea. Am răscolit un munte de bilete, bileţele, reţetuţe şi reţete ca să o găsesc pe cea pentru eclere şi, până la urmă, tot nu am dat de ea, aşa că am mai scris-o dată, direct de la sursă. Asta ca să ştie Daria că am militat mereu, în mod inconştient, pentru cauza ei, înainte încă de a o cunoaşte.

Pentru cine nu e clar din reţeta scrisă de mână, pe genunchi (defect profesional), de către distinsa mea persoană, vă trebuie aşa: jumătate de cană de ulei, o cană de apă, 200 de grame de făină, un praf de sare şi cinci ouă. Asta pentru aluat, la care se adaugă o cremă de vanilie, pe care puturoasa de mine a expediat-o rapid, de data asta, cu un plic de budincă şi jumătate de litru de lapte. Asta e varianta scurtă, căci evident că există şi o poveste. Doar copil cuminte şi bucătăreală fără peripeţii nu s-a văzut...
Așadar, am trecut la treabă, amestecând apa, făina și uleiul, am pus totul la răcit, am adăugat treptat cele cinci ouă și am obținut pasta pentru cojile de eclere. Am scos tava și am pornit cuptorul electric, ca să se încălzească bine cât plantez eclerele în tavă. Nu au trecut cinci minute și... sare siguranța electrică și se oprește cuptorul. Mai exact, s-au oprit lumina în bucătărie, hota, centrala termică, televizorul și cuptorul electric. Chem ”depanarea” (care meșterea deja ceva prin casă, nu credeați că a sărit siguranța în dorul lelii, nu?!), să repornească instalațiile. Mai durează cinci minute până este programat ceasul cuptorului electric, fără de care nu binevoiește onor aparatul să pornească. O iau de la capăt cu încălzitul, timp în care bulinele de pastă se lățesc în tavă.    

Trec nici două minute, sare iar siguranța. Iar întuneric și liniște în bucătărie, iar reprogramare cuptor... Bag tava în cuptor deși acesta nu e suficient de cald, convinsă fiind că altfel bulinele vor decide altfel să își unească forțele într-o singură mare plăcintă.

Răsuflu ușurată, dar nu apuc să îmi trag sufletul, că se întâmplă iar. De data asta pun piciorul în prag și dictez stoparea imediata a tuturor activităților consumatoare de curent electric, altele decât coacerea eclerelor. Altfel adio eclere! Sigur că nu poate rezista nimeni unor rugăminți (era să îmi scape ”fierbinți”, dar nu se potrivește cu situația) exprimate cu atâta bunăvoință și mă lasă în plata Domnului cu plăcintele mele cu tot.   

Când le-am scos din cuptor, mi-a fost clar că rămăseseră de plătit niște polițe, pentru că nu au vrut să se desprindă de tavă cu niciun chip. În ultima instanță, am ”tuns” cojile și m-am reorientat rapid, cuplând câte două coji pentru un singur ecler. Sigur că așa am redus la jumătate numărul prăjiturilor rezultate, dar partea bună a fost că așa a încăput în ele mai multă cremă. Făcută dintr-un plic de budincă de vanilie și jumătate de litru de lapte, conform instrucțiunilor de pe plic. (După cât de intens am trăit coacerea cojilor, cine credeți că mai avea energie să compună o cremă de vanilie din ouă, lapte, vanilie, zahăr și făină?) 

Au ieşit cam mici, cam strâmbe, inegale şi cam dulci... Drept urmare, le-am mâncat rapid pe toate, mult mai mult de jumătate înainte de a fi umplute în mod organizat şi puse pe farfurie. Doar cinci au ajuns la acest stadiu, din care două pentru că fuseseră rezervate insistent pentru şedinţa foto. Restul... fie-le burta uşoară celor care le-au lichidat!...

"Russischer Zupfkuchen" a la Natalie

Adică "prăjitură rusească cu zdrenţe din aluat". O reţetă pe care am luat-o de la o nemţoaică (de unde şi numele în germană, copiat sârguincios de mine de pe foaia scrisă de draga de Natalie) şi care a fost adaptată româneşte prin renunţarea la "zupf"-enuri (adică zdrenţe făcute din aluat frământat între palme şi împrăştiat peste cremă, înainte de a pune prăjitura la cuptor). În schimb, prăjitura asta are deasupra o glazură de ciocolată amăruie, care înveleşte o minunată compoziţie cremoasă şi dulce, cu brânză de vaci, vanilie şi mac.  

Dar să trecem la treabă! Pentru aluat, vă trebuie 400 de grame de făină, 200 de grame de unt sau margarină, 200 de grame de zahăr, 40 de grame de cacao, un ou şi un plic de praf de copt.  

Le-am amestecat pe toate bine până a ieşit un aluat maroniu şi lipicios...

...pe care l-am întins în tava unsă cu unt şi tapetată cu făină şi pe mâini, până la coate. Distracţie mare cu aluatul ăsta lipicios, noroc că mi-a venit ideea să îl dobor cu o lingură udă... Deasupra aluatului, trebuie un praf de pesmet, ca să adere mai bine stratul următor de compoziţie.  

Pentru cremă, vă trebuie 250 de grame de zahăr, tot atâta unt sau margarină, 500 de grame de brânză de vaci, trei ouă, un plic de zahăr vanilat, un plic de budincă de vanilie, două-trei linguri de mac şi circa 400 de mililitri de lapte călduţ. Ingredientele intră în ordinea numerelor de pe tricou: gălbenuşurile cu zahărul până se topeşte, brânza şi untul moale, zahărul vanilat şi praful de budincă, apoi laptele câte puţin, macul şi albuşurile bătute spumă.

Am turnat în tavă amestecul (părea cam moale, dar nu m-am impacientat) şi am pus prezumptiva prăjitură în cuptorul încălzit la 170-180 de grade. După 20-30 de minute, am lăsat focul mai mic, la 150 de grade, apoi a mai stat încă 20 de minute în cuptor.

După ce am făcut proba scobitorii, am scos prăjitura din cuptor şi am turnat deasupra o glazură făcută dintr-o ciocolată mare amăruie, o lingură de unt şi câteva linguri de lapte.

Cam asta a fost. Cu bucătăritul. Simplu, până şi mie mi-a ieşit.

Cât despre mâncat, buuuuunnă tare. În ritmul în care am degustat-o, sunt sigură că, la momentul apariţiei acestei postări, se va putea vorbi la trecut şi despre minunata prăjitură...

O surpriză dulce

Am găsit o foarte simplă reţetă de... bomboane ori prăjituri, depinde ce anume vreţi să le consideraţi. Noi nu le-am spus în niciun fel, pentru că au avut o viaţă curmată brusc. Singurul termen folosit pentru identificare, în scurta lor existenţă, a fost "o surpriză dulce". Ingrediente: alune şi migdale, ciocolată, esenţă de rom şi un pic de lapte.

Aşadar, se iau o mână de migdale (în jur de 120 de grame, mai precis) şi câteva alune de pădure şi se usucă bine la cuptor ori într-o tigaie.

Între timp, se pune la topit ciocolata ruptă bucăţi, cu 2-3 linguri de lapte dulce şi jumătate de sticluţă de esenţă de rom. De preferat să topiţi ciocolata la bain-mare, nu direct pe flacăra de la aragaz.

Când ciocolata e topită, adăugaţi alunele şi migdalele, întregi sau sparte în bucăţi. Amestecaţi bine, apoi "plantaţi" grămăjoare de compoziţie, cu o linguriţă, pe o tavă sau un tocător din lemn acoperit cu folie din aluminiu.

Apoi le lăsaţi la răcit, cam 12 ore, după care le desprindeţi şi faceţi cu ele ce credeţi de cuviinţă. De preferat ar fi să le puneţi la rece în continuare. Noi le-am pus într-un borcan rămas la îndemână...

Aş putea să vă povestesc ce gust au, cum miros, că sunt delicioase şi altele, dar nu o voi face. Vă las să descoperiţi singuri.

Un singur lucru ţineţi minte: dau dependenţă...

Ziua ciocolatei

Habar nu aveam că și ciocolata are ziua ei... În 7 iulie... Știam de ziua mamei, ziua tatălui, ziua femeii, de ziua fără tutun, ziua luptei anti-SIDA. Chiar și de ziua cârtiței am auzit, dar de ziua ciocolatei, niciodată până acum.
Și am mai aflat că, mai mult, ciocolata nu are o singură zi, ci mai multe. Una în 7 iulie - ziua ciocolatei pur și simplu, în 4 septembrie ar fi ziua internațională a ciocolatei, iar în 28 octombrie este ziua ciocolatei în Statele Unite. Oare să fie câte o zi pentru fiecare fel de ciocolată?

Sunt convinsă că, în istoria de peste 1500 de ani a ciocolatei se pot găsi numeroase evenimente de sărbătorit. Nu am mai pus la socoteală târgurile și expozițiile pe aceeași temă, cele câteva mii de site-uri și bloguri despre ciocolată sau, pentru cunoscători, revistele specializate în ciocolată.

Cât despre combinațiile în care poate intra ciocolata... Google îmi spune că nu are decât vreo 45 de milioane de rețete. Ciocolată fierbinte, înghețate, prăjituri, fursecuri și sosuri dulci, ba chiar și fripturi cu sos de ciocolată (din pui, porc sau pește) cu cacao, lapte ori condimente. Iar sud-americanii - care au dat spaniolilor prima păstaie de cacao care a ajuns pe continentul european - știu mult mai multe decât spun eu aici despre ce înseamnă ciocolata în bucătărie.

Clasicul baton de ciocolată, nu pare să mai fie câtuși de puțin clasic, cât timp poți mânca iepurași din ciocolată, ursuleți, îngerași sau chiar flori din ciocolată. Iar rețetele nu semai bazează doar pe cacao, zahăr sa lapte, ci pot include ingrediente precum chimen, piper sau ardei iute.

Până la urmă, nu mă mir. Putem oricând găsi un motiv de sărbătoare: ziua firului de iarbă sau a oului de rață. De ce n-am face-o și pentru o asemenea delicatesă?

Cred că fiecare zi ar putea fi a ciocolatei. Într-o zi am putea sărbători ciocolata cu lapte, alune ori fructe, în alta ciocolata albă ori cu umputură de caramel, ciocolata cu scorțișoară, chimen sau piper.

Nu cred că s-ar supăra cineva să sărbătorească zilnic. Nu?