Din bucătăria altora. Estonia: dovleac murat (Marineeritud kõrvitsasalat)

Am găsit întâmplător o reţetă de dovleac murat, de origine estoniană. Pentru că mi s-a părut uşor de făcut şi destul de interesantă, v-o împărtăşesc şi vouă.

Ingrediente:

- un litru de apă,

- un kilogram de dovleac tăiat bucăţele,

- 200 de grame de zahăr,

- 1-2 beţe de scorţişoară,

- câteva boabe de piper negru

- un căţel de usturoi,

- o bucăţică de 2-3 centimetri de ghimbir, curăţat de coajă,

- două linguri de oţet (30% concentraţie)

Se amestecă apa, zahărul, scoţişoara şi condimentele într-o cratiţă mare şi se pun la foc mic, până încep să fiarbă. Se adaugă oţetul şi imediat apoi dovleacul. Se lasă la foc pînă când bucăţile de dovleac devin translucide, fără a fi prea moi sau făinoase. Se transferă toată compoziţia în borcane sterilizate, iar deasupra se toarnă lichidul fierbinte. Se păstreayă la rece cam o săptămână, înainte de a se consuma, astfel încât să se combine aromele. Reţeta originală o găsiţi aici, chiar în estoniana. Dacă traducerea vă ridică probleme, vă puteţi orienta către varianta în engleză, disponibilă aici.

Head isu, cum se spune în Estonia!

Adică poftă bună!

Ceapă roşie murată, un pic afrodisiacă

M-a întrebat cineva, de curând, ce reţete pregătesc pentru Sfântul Valentin şi m-a luat prin surprindere. Nu m-am gândit că ar trebui să am în vedere vreo reţetă specială de murături pe care să o pun pe masă pentru o efect afrodisiac garantat. "Cum, nici măcar ceva roz?". Puteam să spun nu?

Ca să nu-mi dezamăgesc cititorul, m-am pus pe treabă ca să produc ceva roz. Nu cu sfeclă roşie, ci am ales altceva, un afrodisiac vechi de când lumea, care nu are doar putere, ci şi... putoare. Şi anume ceapa. Era cultivată încă de acum 5.000 de ani în Egiptul antic şi în China, iar în Grecia antică era folosită ca leac împotriva leprei, afecţiunilor sistemului respirator şi a infecţiilor şi - aşa cum bănuiţi deja - ca afrodisiac.

N-am lăsat-o crudă, ci am murat-o într-o soluţie de oţet şi condimente. Ca să fiu mai clară, am pus la fiert apă şi oţet alb de vin, în părţi egale (o cană de lichid, cu totul), două linguriţe de zahăr, un pic de sare, boabe de piper negru şi roşu, o foaie de dafin, câteva seminţe de anason şi două-trei cuişoare. Când a dat totul în clocot, am adăugat două cepe roşii tăiate rondele şi am lăsat pe foc două minute. Nu mult mai târziu, am pus totul într-un borcan.

După 24 de ore în borcan, aveţi o bunătate de murătură. Mai contează dacă este afrodisiacă sau nu?

Funny (Freezy) Break

Gata! Ne-au ajuns atâta zăpadă și ger, mâini înghețate prin mănuși, șale rupte de dat neaua la lopată, șleauri de gheață pe străduțele din cartier, patinoare ad-hoc în jurul blocurilor unor oameni mult prea ocupați să le pese de picioarele rupte ale altora!

Am și uitat că iarna a venit de-adevăratelea abia acum două săptămâni. Am uitat iernile în care înotam spre școală prin nămeți până la genunchi. Am uitat teama de virajul la stânga, în autobuzul de care eram agățați ciorchine și care, la multe grade zub zero, circula cu ușile deschise. Am uitat orele de curs în clase la fel de reci ca dormitoarele de acasă. Am uitat că, ani de-a rândul, iarna, cea mai mare bucurie a sufletului nostru de copil era plimbarea cu săniuța trasă de bunicul.

Priviți de aproape un fulg de nea...

... acum vă aduceți aminte?
Şi totuşi, urăsc iarna...

Dulceaţă de kaki, kiwi şi mere

Ce poţi face într-o zi de iarnă grea, în care vâjâie viscolul pe la colţurile casei? O dulceaţă, spre exemplu. Stai în bucătărie, la căldură şi mănânci bunătăţi. Sigur, pentru asta trebuie să fi avut deja materia primă, dar cine nu ascunde în casă un fruct cu vitamina C, când virusurile se agită pe-afară precum câmpurile anticiclonice la întâlnirea cu aerul rece venit din Câmpia Rusă?

De data asta folosim - în cantităţi egale - kiwi, măr şi kaki, adică fructul acela care aduce pe dinafară a roşie, iar pe dinăuntru a pepene galben şi care miroase a piersică bine coaptă. Plus ceva esenţă de mentă, zeamă de lămâie şi, deşi nu aş fi vrut, câteva linguri de zahăr. Kiwi şi kaki - spălate, curăţate şi tăiate bucăţele. Fără prea mult zahăr (trei-patru linguri la jumătate de kilogram de fructe), căci un singur fruct de kaki este suficient să îndulcească până şi sondajele pre-electorale ale PDL-ului.

Merele tăiate bucăţele se pun la fiert cu apă cât să le acopere, în timp ce kaki şi kiwi zac pe alt ochi de aragaz, într-o cratiţă din inox.

Când s-au înmuiat merele, se pasează, iar piureul de mere se adaugă fructelor de kiwi şi kaki bucăţite. Figura asta se explica prin faptul că cele două fructe exotice nu au suficientă pectină (substanţa care provoacă legarea dulceţurilor şi a gemurilor), care se regăseşte în schimb cu prisosinţă în mere. Fierbe totul la foc viu cam 20-30 de minute, adăugând spre final zeama de la o jumătate de lămâie şi esenţa de mentă.

Ce rezultă din combinaţia asta, puteţi vedea singuri.

Ce gust are... asta ştie doar cine a avut acces la borcănelul ascuns în frigiderul meu. :)))

O leapşă

Cam de multişor aşteaptă o leapşă (i se mai spune şi premiu, dar eu prefer varianta provocatoare), primită de la un cititor drag al blogului meu - Sidy. Mi-am luat inima în dinţi şi laptopul în braţe şi am purces la scris, că doar nu e frumos să las nereperata onoarea mea de blogger serios. Sigur, cu mici adaptări date de specificul "Bucătărelilor la borcan".

1.Care este reţeta mea preferată postată pe blog...

Mmmmm.... Greu de răspuns. Dacă mă întrebi când tremur de frig, voi spune că vinul fiert cu portocale, iar dacă îmi este cald voi cere probabil un suc de căpşuni cu lămâie. De Sărbători mă dau în vânt după puiul în cojocel cu susan. Iar vara nici nu ştiu ce să aleg: dulceaţa de zmeură ori siropul de ghimbir?

2. Care este desertul meu preferat postat pe blog...

Aici votez cu două mâini pentru tortul cu mere.

3. Ce mâncare nu aş încerca niciodată...

Nu am idei preconcepute. Am murat cireşe, struguri şi pere. Din vinete şi ardei iuţi am făcut dulceaţă. Am mâncat măgar afumat şi carne de cal crudă. Am gustat niste vietăţi marine pescuite atât de recent din Marea Nordului încât puteai jura că încă mişcă. Cu ruşine recunosc faptul că l-am mâncat inclusiv pe Marcelică, viţelul pe care l-am hrănit, la un moment dat, cu biberonul.

Nu aş putea spune că nu-mi plac gândacii crocanţi în sos de soia cât timp nu am habar care le este gustul. În principiu, refuz să mănânc doar ce nu e bine spălat şi doar ce este garantat nepurtător de viitoare infecţii.

Şi sigur nu l-aş mânca pe Remy, hamsterul nostru gri, botezat astfel ca omagiu adus celui mai blănos bucătar din lumea desenelor animate.

Dar asta e o altă poveste...

Ee, cum am luat-o eu, aşa o dau mai departe.

Către cine? Către Mitinita, Bunătăţi de la Oana, Caietul cu reţete, Cu Lili în bucătărie şi către cine mai doreşte să atace subiectul.  

M-aţi auzit??

Vin fiert, în varianta tropicală

De când mă ştiu, mi-a plăcut vinul fiert. Roşu, aromat şi dulceag, lăsând invariabil pete pe cană şi pe dinţi. Şi totuşi, ce ar fi dacă l-am face altfel decât de obicei şi nu am mai păta cana şi dinţii? Şi anume într-o variantă... să-i zicem tropicală, deşi soarele care ne rânjeşte azi printre ţurţuri numai de Tropice nu ne aduce aminte. Iar după ce îl preparăm, am să vă spun şi povestea lui.

În primul rând, plecăm de la alte premise decât cele cunoscute şi nu fierbem vin roşu, ci alb. Contează mai puţin soiul ori cât este de dulce vinul, oricum îşi va schimba gustul după preparare. Mai avem nevoie de următoarele, calculate pentru o cană de 250 de mililitri de vin: una-două linguriţe de miere, două-trei cuişoare, un băţ mic de scorţişoară, o felie de portocală cu tot cu coajă, o feliuţă aproape transparentă de ghimbir. Dacă vreţi senzaţii împinse la extrem, adăugaţi o frunză de dafin şi două-trei boabe de piper şi puteţi mai puţină miere. Sau, în locul acestora, scăpaţi niţel whisky sau lichior.

Nu are sens să detaliez prepararea, e cam acelaşi lucru cu ce ştim: vinul se pune la fiert, se adaugă mirodeniile şi se lasă să dea în clocot de câteva ori, apoi se stinge focul şi se lasă să stea deoparte, acoperit, preţ de 10-15 minute. Abia apoi se atacă, precaut şi mirosind bine înainte aburii din cană.

N-am să vă spun eu acum ce gust are... În varianta cu frunze de dafin şi piper, are o aromă care l-ar scula din îngheţ şi pe Yeti, mai ales dacă avem la bază un vin sec. Cu un vin dulce în schimb, ajungi să descoperi noi sensuri ale expresiei "iarnă tropicală".

Vorbim aici despre un preparat foarte vechi, prima atestare documentară a unei reţete de vin fiert datează de prin 1420. Era vorba despre o reţetă pe bază de vin roşu, preparată de un conte german, primul cultivator de struguri din soiul Riesling. Sau cel puțin așa grăit-a Wikipedia...

Cam toate popoarele europene au propriile reţete de vin fiert. Germanii îl numesc "Glühwein" şi îl prepară nu doar cu vin din struguri, ci şi cu vin din alte fructe. Pentru francezi, un "vin chaud" bun se prepară din vin roşu, scorţişoară şi lămâie şi nu este prea dulce. În Italia, "vin brule" este preparat mai ales în partea de nord. O reţetă interesantă am descoperit la britanici, care fierb mirodeniile în apă şi abia după ce au extras aromele adaugă vinul şi mierea.

Nordicii îi spun "glögg", iar despre reţetele lor de vin fiert s-ar putea scrie o carte întreagă. Îl prepară ca băutură alcoolică ori nonalcoolică (din sucuri de fructe), aromatizată aproape cu orice fel de condiment sau mirodenie, cu stafide ori migdale, îl lasă la infuzat cel puţin o oră şi îl servesc reîncălzit. Iar alături de paharul de glögg, se află întotdeauna o bucată de turtă dulce.

Bulgarii îi spun "greyano vino" şi îl aromatizează cu boabe de piper sau felii de lămâie şi portocală. În Bosnia şi Herţegovina sau în Croaţia, Muntenegru, Slovenia ori Serbia, "kuhano vino" sau "kuvano vino" este preparat din vin roşu şi coajă de citrice. În Cehia se numeşte "svařené víno", iar în Ungaria "forralt bor". Polonezii au o reţetă asemănătoare cu a cehilor. În această regiune există o reţetă similară pentru a prepara... bere fiartă, folosind mai ales un anume fel de bere belgiană, a cărei savoare este cu totul deosebită dacă este fiartă împreună cu mirodeniile folosite de obicei la vin. Turcii prepară vinul fiert - care la ei se numeşte "sıcak Şarap" - cu adaos de zahăr şi fructe.

Iar brazilienii - mai ales cei din sudul şi din sud-estul ţării - prepară şi ei vin fiert, combinând vinul roşu cu scorţişoara şi cuişoarele. Se numeşte "quentão" sau "vinho quente" şi îl beau în timpul sărbătorilor de iarnă din luna iunie (da, aţi citit bine, am scris iunie).

În epoca medievală, vinul fiert era folosit mai degrabă în scop medical, considerându-se a fi o băutură sănătoasă. În mod cert, era mai sănătos decât apa, dacă ne gândim la ce însemna igienă în vremurile acelea...

P.S. Vremea asta este ucigătoare pentru cei care nu suportă frigul. Mă bazez mai ales pe ei să încerce reţeta asta.

P.P.S.: Iar dacă mai aveați nevoie de vreo confirmare legată de beneficiile vinului fiert, o primiți de la maimuțele de la grădina zoologică din Karaganda (Kazahstan), care altfel nu ar mai face față celor -33 de grade Celsius. Rețeta vinului băut de maimuțe o găsiți aici.