Un suc şi pentru diabetici

După experienţa cu gemul de măceşe, oricât mi-a plăcut ce am avut în borcane, nu m-am înghesuit prea tare să mai prepar ceva din aceste fructe de pădure. Am văzut în piaţă, în două rânduri, măceşe - şi uscate, şi proaspete - şi aş fi vrut să cumpăr, dar gândul că aş avea nevoie de un concediu pentru o nouă serie de gem ori sos m-a făcut să renunţ. Aşa că mi-am zis să fac ceva care nu necesită neapărat curăţarea bobiţelor de perişori şi sâmburi...

Aveam mai multe variante de băuturi, din care am ales două: suc şi vin de măceşe. Cum vinul este încă la macerat, unde mai are de stat aproape o lună, veţi vedea cum am făcut sucul. Am folosit jumătate de kilogram de măceşe, plus 400 de grame de zahăr şi mirodenii (cuişoare, scorţişoară, aş fi pus şi nişte ghimbir, dar nu mai aveam), din care am obţinut aproape patru litri de suc.

Nu a fost nevoie să curăţ bobiţele decât de capetele negre rămase de la flori, apoi le-am spălat bine. Totuşi, de ceva chinuială nu am scăpat: bobiţele trebuie zdrobite, operaţiune care ridică ceva probleme dacă vrei să o faci în linişte. Am trecut de la foarfecă la mojar şi apoi la ciocanul pentru şniţele, înfăşurat în prosop.

După ce le-am doborât, am pus la macerat bobiţele în apă, pentru 12 ore. (În plan îndepărtat, borcanul cu cidru de mere, aflat pe lista de aşteptare a reţetelor de postat şi în plină perioadă de macerare. Despre asta, peste o lună vorbim, timp în care trebuie să amestec din când în când. Nu ştiu ce iese, dar de mirosit... miroase tare.)

Ar fi trebuit ca, la finalul celor 12 ore, să strecor totul şi să adaug zahăr şi gata sucul. Dar nu mi-a plăcut deloc ce a ieşit (un fel de zeamă fără nicio noimă), aşa că am adaptat reţeta, în stilul propriu. Am pus la fiert toată combinaţia, cu două beţe de scorţişoară şi zece cuişoare, plus 400 de grame de zahăr, respectiv cantitatea pe care ar fi trebuit să o adaug la rece.

Aşa că, atunci când puneţi la macerat (nu aş renunţa la etapa asta, ajută la înmuierea bobiţelor şi scurtează timpul de fierbere), puneţi oricâtă apă doriţi. Ideea este ca, în momentul în care puneţi totul la fiert, să aveţi patru litri de apă la cantitatea de 500 de grame de măceşe.

De fiert, nu ştiu exact cât a fiert, ştiu că bobiţele explodaseră de parcă ar fi fost floricele şi dădeau să se dezintegreze. După fierbere, o altă etapă ceva mai migăloasă vă solicită răbdarea. Sucul trebuie strecurat foarte bine, pentru a scăpa total de perişori. Pentru asta, am folosit întâi o sită mai mare, pentru a scoate bobiţele şi sâmburii, după care am trecut sucul printr-o bucată de pânză ceva mai deasă. L-am mai strecurat o dată când l-am pus în sticle, prin serveţel de hârtie (este destinat unei hoarde de copii, aşa că nu am vrut să risc). Cred că ultimele două operaţiuni pot fi înlocuite cu filtrarea prin hârtia pentru filtrul de cafea. (Până la urmă, e bine să ai în casă şi lucruri despre care crezi că nu ai nevoie.) Odată pus în sticle, îl păstraţi la rece. Cred că, dacă e sterilizat ori are o jumătate de aspirină pisată în fiecare sticlă, trece fără probleme prin iarnă.

Îmi place mult acest suc, la fel şi copilului. Aduce puţin cu un compot de mere, dar are ceva în plus. Nu e cel mai simplu de preparat dintre sucuri, dar, pe lângă gemul de măceşe, mi se pare chiar o bagatelă...

P.S. Nu pot face abstracţie de prietenii diabetici, cărora le recomand acest suc, măceşul fiind unul din fructele pe care ei îl pot consuma fără probleme. Zahărul este înlocuit cu îndulcitor, într-o cantitate stabilită, evident, după gustul fiecăruia. În principiu, la cantitatea de mai sus de măceşe, ar merge cam 40-50 de grame de îndulcitor.

O delicioasă salată de sfeclă roşie

Mi-a rămas de aici ceva oţet condimentat şi mi-am spus că ar fi păcat să îl arunc. Aşa că am agăţat o sfeclă, o ceapă roşie, câţiva căţei de usturoi şi câteva fire de cimbrişor din curte (este verde încă) şi a ieşit o delicioasă salată de sfeclă roşie.

Am fiert sfecla şi am tăiat-o felii, dar o puteţi da pe răzătoare sau tăia cubuleţe, după cum vă place. Ceapa am tăiat-o şi pe ea felii. Usturoiul l-am tăiat în două, căţeii erau detul de mititei. Poate fi zdrobit însă. E o chestiune de gust.

Le-am amestecat şi le-am pus în borcane (două, de 300 de grame). Am strecurat înăuntru fire de cimbrişor verde.

Am turnat deasupra oţetul încălzit şi strecurat, cât să acopăr bine compoziţia şi apoi am pus capacele.

Aşteptaţi măcar două zile înainte de a ataca salata. Nu vă va părea rău...

Încă un fel de ardei la borcan. Cu gogonele

Mai aveam în frigider o pungă plină cu ardei iuţi. Nici prea mari, nici prea frumoşi, nici prea iuţi, cred. M-am tot gândit ce să fac cu ei, până am găsit încă o ţelină şi câteva gogonele şi am improvizat un fel de salată murată şi picantă la borcan.

Am spălat bine gogonele şi le-am tăiat felii. Ardeii i-am tăiat în jumătate, rezultând bucăţi cu aceeaşi lungime cu feliile de gogonele. Am curăţat ţelina şi am tăiat-o un fel de fideluţă, cam tot cât ardeii de mare. Le-am amestecat pe toate, le-am dat cu sare grunjoasă (două linguri la compoziţia pentru trei borcane de 300 de grame) şi le-am lăsat peste noapte la macerat în propriul suc.

A doua zi, le-am pus în borcane, trei la număr. Zeama rămasă după macerat am combinat-o cu apă şi oţet (apă şi oţet în părţi egale), trei linguri de zahăr, dar şi cu tot felul de condimente şi mirodenii: boabe de piper şi muştar, coriandru, câteva cuişoare, un baton de scorţişoară, două frunze de dafin. Şi o aspirină pisată, pentru o mai bună conservare. Am pus lichidul pe foc şi l-am lăsat să treacă prin câteva clocote.

Între timp, am pus frunzele de ţelină deasupra legumelor din borcane. Am turnat combinaţia de oţet aromatizat şi condimente - puţin răcită - în borcane şi le-am închis imediat.

Încă nu ştiu ce gust au ardeii aceştia, dar miroseau tare bine înainte de a pune capacele...

Reţeta este o improvizaţie inspirată de o altă reţetă cu rezultat confirmat şi apreciat de toţi cei pe a căror piele (a se citi limbă) am încercat-o, şi anume salata de gogonele murate cu ceapă. Abia aştept să deschid un borcan, deşi nu sunt un amator de ardei iuţi. Aromele amestecate pe care le-am inhalat însă în timpul preparării mă fac să nu mai ţin cont de asta...

O dulceaţă de toamnă pe post de desert

Două mere, câteva prune și un pumn de boabe de strugure. O dulceață de toamne, din câteva fructe rătăcite în bucătărie.... Să mai aveți pe-aproape un pahar de vin roșu, un pahar de zahăr, două bețe de scoțișoară și ceva cuișoare, o jumătate de lămâie.

E foarte simplu: merele tăiate bucățele, prunele fără sâmburi rupte în două, struguri curățați și ei de sâmburi. Merele se stropesc cu puțină zeamă de lămâie, să rămână deschise la culoare. Apoi se pun toate fructele grămadă, să aștepte împreună cât timp se face siropul.

Amestecate toate, se pun într-un sirop făcut din paharul de vin roșu și paharul de zahăr și se lasă să aștepte cam 20 de minute, înainte de a pune totul din nou la foc. În acest timp, fructele se vor însiropa, fără ca sucul lor să treacă în dulceață și să o dilueze prea mult. Se adaugă scorțișoara, cuișoarele și zeama de lămâie și se mai lasă pe foc doar cât să se lege dulceața.

În final, veți avea un delicios desert de toamnă, pe care l-am mâncat înainte să apuce a vedea borcanul. O dulceață la care durează mai mult curățatul fructelor decât fierberea... Sigur, poate fi păstrată peste iarnă, caz în care fie o puneți fierbinte în borcane fierbinți, fie o sterilizați.

Un caşcaval ca la ciobani acasă

Nu mi-am pus în gând să subminez autoritatea producătorilor de lactate, aşa cum nici cu producătorii de conserve nu am nimic, dar rămân la părerea mea că tot ceea ce produci în casă, cu mâna ta, este mai bun şi mai sănătos decât produsele din comerţ. De la această idee am plecat şi când am făcut caşcaval de casă. Reţeta nu era necunoscută pentru mine, am mai mâncat aşa ceva la socrii mei, de la care am şi preluat ideea.

Nu este chiar aşa de complicat: vă trebuie 1-1,5 litri de lapte, tot atâta brânză de vaci, un pachet de unt ori margarină (eu prefer untul slab), două ouă, un pic de sare şi un pic de bicarbonat. Este mai bun dacă aveţi ingrediente de ţară, dar şi cu cele găsite în comerţ tot obţineţi un caşcaval mai bun decât cel cumpărat. Nu am făcut un calcul, dar este posibil să fie şi mai ieftin...

Laptele se pune la fiert, iar când clocoteşte se adaugă brânza de vaci. Când a început să se brânzească totul, opriţi focul şi puneţi la scurs, într-o sită mare.

Nu lăsaţi să fiarbă cu totul, pentru că brânza se va întări prea tare şi vă va da de furcă mai târziu. (După etapa asta, m-am gândit că reţeta poate fi simplificată pornind de la început cu o cantitate mai mare de brânză de vaci şi fără lapte, dar nu am încercat încă aşa.)

După ce brânza s-a scurs, o amestecaţi cu ouăle bătute şi untul. Puteţi adăuga nuci sau verdeaţă, dar merge fără probleme şi simplu. Vă recomand să folosiţi un robot de bucătărie, ca să aveţi o compoziţie omogenă, dar şi ca să vă păstraţi forţele pentru etapa următoare.

Puneţi totul la foc viu şi amestecaţi într-una, ca să nu se lipească de cratiţă. Ca lup moralist ce mă aflu, eu m-am aventurat să fac totul manual, fără robot de bucătărie. Se vede că uitasem cât trebuie să dau din mâini să iasă caşcavalul cum trebuie...

Amestecaţi într-una, pe foc, până când compoziţia aduce a aluat, e moale şi cleioasă şi se întinde în şuviţe precum caşcavalul topit. Durează cam 10-15 minute, zic eu... Asta e singura operaţiune ceva mai dificilă, mai ales dacă lucraţi cu o cantitate măricică, aşa cum am făcut eu.

Când caşcavalul a ajuns la consistenţa de mai sus, răsturnaţi-l într-o cratiţă tapetată în folie din plastic. Am văzut, în unele reţete, recomandarea de a pune caşcavalul în cratiţă tapetată cu unt, dar cred că ceea ce aţi obţine ar fi o chestie mult prea grasă. Eu am folosit mereu folia din plastic, care s-a dovedit a fi utilă şi ulterior, preparatul păstrându-se în frigider fără probleme învelit în ea.

Lăsaţi caşcavalul la răcit o zi, înainte de a mânca din el. Ce obţineţi în final nu se poate să nu vă placă.

Dintr-un litru şi jumătate de lapte şi 1,5 kilograme de brânză de vaci, eu am obţinut o rotiţă cu diametrul de 25 de centimetri şi cu o grosime de şase centimetri. Pe măsurate! Sigur, ar fi fost ceva mai omogen, dacă aş fi pus totul în robot. Şi ar fi fost puţin mai tare, dacă nu aş fi fost mai preocupată mai mult de cei doi copii - unul de patru ani şi altul de 34 - care mi se încurcau printre picioare. Chiar şi aşa, nu a avut nimeni nimic de obiectat, dovadă fiind faptul că, trei zile mai târziu, mai aveam în frigider doar un sfert din rotiţă...

Două premii. Prea puţine...

Grea muncă am avut în ultimele două zile... De numărat cu mult peste o sută de comentarii şi de ales cel mai cel dintre ele. Nu a fost uşor, dar am înfrânt!

Pe ultima sută de metri, s-a făcut departajarea între Nicole şi Teodora, pentru titlul de cel mai activ comentator al lunii octombrie. Până la urmă, cu un scor de 41 la 30, a învins Nicole. Felicitări, dragă câştigătoare! Un borcan cu miere cu nuci, migdale şi alune te aşteaptă...

Cel mai dificil însă a fost să aleg cel mai original comentariu. Fără a-i pune în umbră pe ceilalţi comentatori, am avut de făcut o grea alegere între o serie de comentarii postate de către Nicole, Teodora, Zazuza şi Ana B. Subiectivă alegere, personală şi oricând discutabilă... aşa că... the winner is... Teodora, cu unul din comentariile postate la "Legume iuţite (P.S. Legume iuţite cu ardei plimbăreţi)", în urma căruia am şi modificat titlul postării. Teodora, ca să rămânem în nota postării pe care ai comentat-o, ai de la mine un borcan cu salată de ardei iuţi.

Pentru clarificarea adevărului istoric (hehe!), aveţi mai jos comentariul împricinat:

Grea alegere, mai ales că alte două comentarii simpatice au venit imediat după încheierea concursului... Pot spera că cei care nu au câştigat acum să aibă mai mult noroc în decembrie, când va fi următorul concurs, după acelaşi tipar. Mă gândesc de pe acum ce minunăţii la borcan să pregătesc pentru premianţi...

Şi, pentru că, în octombrie au scris prima oară comentarii pe acest blog, le urez bun venit doctorului, Zânei bune rău, ancuţei, Elenei Toma, Adelinei. Aceeaşi călduroasă urare pentru puideblog, mira86, Carmen, Andreea şi pentru anonimului Gourmand. Deşi are antecedente pe acest blog, le salut pe Anda (cea mai activă comentatoare de la concursul trecut) şi pe originala zoozie, pe care o aştept încă la o degustare de cireşe murate...

Mulţumiri tuturor celor care au găsit timp să comenteze pe blogul meu şi îi aştept şi în continuare, cu idei, recomandări şi, mai ales, critici.